Stiri

2015, cel mai bun an pentru Litoral: Rezultate record în turism, transport şi construcţii


Vara lui 2015 a fost cel mai bun sezon de business pentru afacerile de pe Litoral, anunţând un 2016 cu rezultate record în turism, transport şi construcţii, arată o analiză KeysFin, realizată pe baza datelor financiare ale firmelor din zona Dobrogea.

2015 a fost cel mai bun an pentru turismul de pe Litoral, arată datele hotelierilor, care au raportat un număr record de turişti. Au fost weekend-uri în care în staţiunile de la Marea Neagră s-au aflat peste 400.000 de turişti, număr fără precedent în istoria Litoralului.  

"După anii negri 2010-2011, din 2012 asistăm la o creştere susţinută a numărului turiştilor de pe Litoral şi din Delta Dunării. Românii şi-au reorientat cheltuielile de concedii, căutând soluţii alternative, iar asta s-a tradus, mai ales, prin afluenţa foarte mare de turişti de weekend. Acest fapt a determinat investitorii să îşi facă curaj şi să deschidă şantiere, să preia unităţi hoteliere, să le modernizeze şi, poate cel mai important, să construiască altele noi", explică specialiştii.  

Curs valutar

BNR Exchange Rates
Currency RON 
2017-10-20
CAD 3.1140
EUR 4.5975
GBP 5.1203
USD 3.8945
Iti punem la dispozitie cele mai competitive tarife la zborul cerut non stop. Rezerva pe www.e-avion.ro sau la 0753.411.444.
more

Search Keyword Palace Total 21 results found.

Search Again

Search Result

  1. Hotel Royal Alhambra Palace

    Category: Vacante de 5 stele/Vacante de 5 stele

    ...  balcon. Toate camerele de la Royal Alhambra Palace au mobilier modern. Acestea sunt dotate cu mochet? ?i seif. Unele camere au vedere panoramic? la mare. Restaurantul principal serve?te un mic dejun t ...
  2. Oferte Revelion Antalya

    Category: Oferte Revelion/Oferte Revelion Antalya

    ... TAL PALACE LUXURY RESORT & SPA 5* Ultimate All Inclusive http://www.crystalhotels.com.tr/web/en_index.html   Localizare: situat pe plaja, la 2 km de Conakli, la 6 km de Sid ...
  3. Oferte Revelion Bansko

    Category: Oferte Revelion/Oferte Revelion Bansko

  4. BULGARIA - IARNA 2015-2016 BANSKO

    Category: Oferte Lyoness/Bulgaria - SKI Bansko

    ... BANSKO HOTEL & SPA 4*(fostul hotel TAMPLIER) HOTEL BANSKO SPA & HOLIDAYS 4* HOTEL BELVEDERE HOLIDAY CLUB 4* HOTEL SAINT GEORGE PALACE 4* HOTEL TRINITY RESIDENCE & SPA 4* HOTEL STRAZHITE ...
  5. HOTEL SAINT GEORGE PALACE 4*

    Category: Oferte Lyoness/Bulgaria - SKI Bansko

      HOTEL SAINT GEORGE PALACE 4*   Localizare: Saint George Palace este situat in Bansko, la baza Muntilor Pirin, la 800m de telegondola si aproximativ 1 km de centru orasului. Facilitati ...
  6. Litoral Bulgaria - Sunny Beach

    Category: Ultra Last Minute/Ultra Last Minute

    HOTEL ROYAL PALACE HELENA PARK 5* 10% reducere pentru sejur in perioada 20.05 - 20.07.2014. *Oferta speciala  NU se cumuleaza cu alte oferte speciale. *Reducerea se aplica din tarifele fara ...
  7. Litoral Bulgaria - Nisipurile de Aur

    Category: Ultra Last Minute/Ultra Last Minute

    ... suplimentara 1 euro/persoana/zi.     HOTEL  KALIAKRA PALACE 4*   Tarife speciale pentru sejur in perioada 25.05 - 06.06.2014 incl. *Ofer ...
  8. Litoral Bulgaria - Nessebar

    Category: Ultra Last Minute/Ultra Last Minute

    ... oferte speciale.   SOL NESSEBAR PALACE 5*   15% REDUCERE pentru sejur in perioada 15.06-19.06.2014 incl. & 05.07-25.10.2014 incl.  Tarife in euro/pers/noapte cu All Inclusive ...
  9. Hotel Vera Stone Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Side Antalya 5 stele

    Hotel Vera Stone Palace 5* Localizare: situat in statiunea Colakli, la 250 metri de plaja, la 45 km de aeroportul din Antalya. Dotari camere: aer conditionat, TV, telefon, minibar, seif, baie ...
  10. Hotel Grand Yazici Club Marmaris Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Marmaris 5 stele

    Hotel Grand Yazici Club Marmaris Palace 5* Localizare: hotelul este situat pe plaja, in zona Pamucak, la 6 km de orasul Marmaris. Dotari camere: aer conditionat, TV, telefon, minibar, seif ...
  11. Hotel Vera Stone Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Side Antalya 5 stele

    Hotel Vera Stone Palace 5* Localizare: situat in statiunea Colakli, la 250 metri de plaja, la 45 km de aeroportul din Antalya. Dotari camere: aer conditionat, TV, telefon, minibar, seif, baie ...
  12. Hotel Grand Yazici Marmaris Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Marmaris 5 stele

    Hotel Grand Yazici Marmaris Palace 5* Hotelul Grand Yazici Club Marmaris Palace este situat pe malul marii, la 2 km de zona Icmeler si 6 km de centrul statiunii. Dotari camere: aer conditionat, ...
  13. Venezia Palace Deluxe Resort Hotel 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Venezia Palace Deluxe Resort Hotel 5* Localizare: situat in statiunea Kundu, pe plaja, la 20 km de aeroportul din Antalya si la 25 km de centrul orasului Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
  14. Saturn Palace Resort 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Saturn Palace Resort 5* Localizare: situat in statiunea Lara, pe plaja, la 15 km de aeroport si la 17 km de centrul orasului Antalya. Dotari camere: aer conditionat, TV, telefon, minibar, baie ...
  15. Hotel Royal Holiday Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Hotel Royal Holiday Palace 5* Localizare: hotelul este situat in statiunea Lara, pe plaja, in zona Lara, la 15 km de aeroport si la 17 km de centrul orasului Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
  16. Hotel IC Green Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Hotel IC Green Palace 5* Localizare: situat in statiunea Kundu, pe plaja, la 25 km de centrul orasului Antalya si la 15 km de aeroportul Antalya. Dotari camere: aer conditionat, TV, telefon, ...
  17. Hotel Delphin Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Palace 5* Localizare: situat pe plaja, in regiunea Lara, la 10 km distanta de aeroportul din Antalya si la 15 km distanta de centrul orasului. Dotari camere: aer conditionat, ...
  18. Venezia Palace Deluxe Resort Hotel 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Lara Antalya 5 stele

    Venezia Palace Deluxe Resort Hotel 5* Localizare: situat in statiunea Kundu, pe plaja, la 20 km de aeroportul din Antalya si la 25 km de centrul orasului Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
  19. Saturn Palace Resort 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Lara Antalya 5 stele

    Saturn Palace Resort 5* Localizare: situat in statiunea Lara, pe plaja, la 15 km de aeroport si la 17 km de centrul orasului Antalya. Dotari camere: aer conditionat, TV, telefon, minibar, baie ...
  20. Hotel Royal Holiday Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Lara Antalya 5 stele

    Hotel Royal Holiday Palace 5* Localizare: hotelul este situat in statiunea Lara, pe plaja, in zona Lara, la 15 km de aeroport si la 17 km de centrul orasului Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
<< Start < Prev 1 > >>

Search Again

Search Parameters

Search Only:






Page 1 of 2