Stiri

2015, cel mai bun an pentru Litoral: Rezultate record în turism, transport şi construcţii


Vara lui 2015 a fost cel mai bun sezon de business pentru afacerile de pe Litoral, anunţând un 2016 cu rezultate record în turism, transport şi construcţii, arată o analiză KeysFin, realizată pe baza datelor financiare ale firmelor din zona Dobrogea.

2015 a fost cel mai bun an pentru turismul de pe Litoral, arată datele hotelierilor, care au raportat un număr record de turişti. Au fost weekend-uri în care în staţiunile de la Marea Neagră s-au aflat peste 400.000 de turişti, număr fără precedent în istoria Litoralului.  

"După anii negri 2010-2011, din 2012 asistăm la o creştere susţinută a numărului turiştilor de pe Litoral şi din Delta Dunării. Românii şi-au reorientat cheltuielile de concedii, căutând soluţii alternative, iar asta s-a tradus, mai ales, prin afluenţa foarte mare de turişti de weekend. Acest fapt a determinat investitorii să îşi facă curaj şi să deschidă şantiere, să preia unităţi hoteliere, să le modernizeze şi, poate cel mai important, să construiască altele noi", explică specialiştii.  

Curs valutar

BNR Exchange Rates
Currency RON 
2017-10-20
CAD 3.1140
EUR 4.5975
GBP 5.1203
USD 3.8945
Iti punem la dispozitie cele mai competitive tarife la zborul cerut non stop. Rezerva pe www.e-avion.ro sau la 0753.411.444.
more

Search Keyword Delphin Total 9 results found.

Search Again

Search Result

  1. Hotel Delphin Palace 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Palace 5* Localizare: situat pe plaja, in regiunea Lara, la 10 km distanta de aeroportul din Antalya si la 15 km distanta de centrul orasului. Dotari camere: aer conditionat, ...
  2. Hotel Delphin Imperial 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Imperial 5* Localizare: situat in statiunea Lara, pe malul marii, la 15 km de centrul orasului Antalya si la 10 km de aeroport. Dotari camera: aer conditionat, TV, telefon, minibar, ...
  3. Hotel Delphin Diva Premiere 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Lara Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Diva Premiere 5* Localizare: pe malul marii, in statiunea Lara, la 15 km de centrul orasului Antalya si la 10 km de aeroport. Dotari camera: aer conditionat, TV, telefon, minibar, ...
  4. Hotel Delphin Botanik 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Alanya Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Botanik 5* Localizare: hotelul este situat in zona Okurcalar, pe malul marii, la 32 de km de centrul statiunii si la 90 de km de aeroportul Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
  5. Hotel Delphin Deluxe 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Individual/Individual Alanya Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Deluxe 5* Localizare: hotelul este situat in zona Okurcalar, pe malul marii, la 30 de km de centrul statiunii si la 90 de km de aeroportul Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
  6. Hotel Delphin Imperial 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Lara Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Imperial 5* Localizare: situat in statiunea Lara, pe malul marii, la 15 km de centrul orasului Antalya si la 10 km de aeroport. Dotari camera: aer conditionat, TV, telefon, minibar, ...
  7. Hotel Delphin Diva Premiere 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Lara Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Diva Premiere 5* Localizare: pe malul marii, in statiunea Lara, la 15 km de centrul orasului Antalya si la 10 km de aeroport. Dotari camera: aer conditionat, TV, telefon, minibar, ...
  8. Hotel Delphin Botanik 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Alanya Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Botanik 5* Localizare: hotelul este situat in zona Okurcalar, pe malul marii, la 32 de km de centrul statiunii si la 90 de km de aeroportul Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...
  9. Hotel Delphin Deluxe 5*

    Category: Turism Extern - Tucia Avion/Avion Alanya Antalya 5 stele

    Hotel Delphin Deluxe 5* Localizare: hotelul este situat in zona Okurcalar, pe malul marii, la 30 de km de centrul statiunii si la 90 de km de aeroportul Antalya. Dotari camere: aer conditionat, ...

Search Again

Search Parameters

Search Only: